fr / ro
Orbirea are, în sine, şi o semnificaţie spirituală. Omul devine orb când nu mai reflectă, prin privire, scânteia divină. (Leurs yeux, d'où la divine étincelle est partie,) Parabola are rezonanţe biblice. În Apocalipsa 3:17, îngerul se adresează bisericii din Laodiceea cu plângerea: ὅτι λέγεις ὅτι Πλούσιός εἰμι καὶ πεπλούτηκα καὶ οὐδὲν χρείαν ἔχω, καὶ οὐκ οἶδας ὅτι σὺ εἶ ὁ ταλαίπωρος καὶ ἐλεεινὸς καὶ πτωχὸς καὶ τυφλὸς καὶ γυμνός, ("Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!"). Iar în Ioan 11:43-44 se relatează scularea din morţi a unui Lazăr din Betania: καὶ ταῦτα εἰπὼν φωνῇ μεγάλῃ ἐκραύγασεν, Λάζαρε, δεῦρο ἔξω. ἐξῆλθεν ὁ τεθνηκὼς δεδεμένος τοὺς πόδας καὶ τὰς χεῖρας κειρίαις, καὶ ἡ ὄψις αὐτοῦ σουδαρίῳ περιεδέδετο. λέγει αὐτοῖς ὁ Ἰησοῦς, Λύσατε αὐτὸν καὶ ἄφετε αὐτὸν ὑπάγειν. ("Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.") În fapt, orbii sunt produsul cel mai relevant pentru societatea în care trăia Baudelaire, ei nu însemnau opusul, ci rezultatul societăţii depravate şi luxuriante care îşi abandona semenii. (Ô cité! / Pendant qu'autour de nous tu chantes, ris et beugles, / Eprise du plaisir jusqu'à l'atrocité,). De aceea orbii nu privesc în pământ, ci într-un loc de refugiu care le conferă o aură de martiri pe care nu o merită (Que cherchent-ils au Ciel, tous ces aveugles ?) (De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?). Cuvântul "noapte" (le nuit) este masculin în franceză, spre deosebire de română, astfel că noaptea orbilor este mai puţin lipsită de atributul de posesie, de posedare, pe care o femeie l-ar fi adus orbului. Noaptea, adică ceea ce vede orbul în mod curent, pierde din profunzime dar câştigă în vastitate, în cuprindere (vastitatea gândirii ca atribut al masculinităţii, în comparaţie cu profunzimea intuiţiei, specific feminină) (Ils traversent ainsi le noir illimité, / Ce frère du silence éternel.)
*
***
***
Les métamorphoses du vampire (Metamorfozele vampirului)
fr / ro
fr / ro
Poemul începe cu La femme... (Femeia) în loc de une femme (o femeie) şi indică faptul că autorul face referire la întreg genul feminin. În prima strofă, femeia se caracterizează pe sine drept salvatoare, mântuitoare (chiar îngerii din cer ar dori-o: Les anges impuissants se damneraient pour moi !). În mod clar este identificată cu Şarpele biblic, acuzată că prin ştiinţă a corupt lumea (însă coruperea are sensul unui act sexual, ceea ce ar însemna că femeia anticipează voia lui Dumnezeu de a se înmulţi şi îl transformă pe diavol într-un instrument util împlinirii voii lui Dumnezeu, aşa cum se înţelege din religia semitică) (En se tordant ainsi qu'un serpent sur la braise, şi Moi, j'ai la lèvre humide, et je sais la science / De perdre au fond d'un lit l'antique conscience.) וַיֹּאמֶר הַנָּחָשׁ, אֶל-הָאִשָּׁה: לֹא-מוֹת, תְּמֻתוּן.
כִּי, יֹדֵעַ אֱלֹהִים, כִּי בְּיוֹם אֲכָלְכֶם מִמֶּנּוּ, וְנִפְקְחוּ עֵינֵיכֶם;
וִהְיִיתֶם, כֵּאלֹהִים, יֹדְעֵי, טוֹב וָרָע.
וַתֵּרֶא הָאִשָּׁה כִּי טוֹב הָעֵץ לְמַאֲכָל וְכִי תַאֲוָה-הוּא לָעֵינַיִם,
וְנֶחְמָד הָעֵץ לְהַשְׂכִּיל, וַתִּקַּח מִפִּרְיוֹ, וַתֹּאכַל; וַתִּתֵּן גַּם-לְאִישָׁהּ
עִמָּהּ, וַיֹּאכַל. (Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.- Facerea 3:4-6) Femeia pare că vrea să transforme ştiinţa într-o practică a sexualităţii. (Je suis, mon cher savant, si docte aux Voluptés, / Lorsque j'étouffe un homme en mes bras redoutés). De fapt, intenţia femeii este de a domina lumea; ea izvorăşte din controlul femeii asupra naşterii şi deci a asigurării perpetuării speciei şi constituie o deviaţie a acestuia. De aceea asocierea cu femeia înseamnă asocierea cu puterea şi deci o formă de corupere. Încercând să domine timpul, bărbatul este pus în faţa propriei sale imagini, ucise de timp (scheletul): Tremblaient confusément des débris de squelette,. Dacă prima strofă conţine referiri la părţile atractive, sănătoase, ale femeii (gura ca o căpşună, vorbele impregnate de mosc, mâinile catifelate, sânii), cea de-a doua are o semnificaţie răsturnată, ilustrând maladivul, morbidul. (o piele hâdă, plină de puroi, resturi de schelete). Să ne imaginăm că era, probabil, iarnă, şi săniile treceau în clinchet de clopoţei; părea zgomotul făcut de metal, în bătaia vântului. (Ou d'une enseigne, au bout d'une tringle de fer, /Que balance le vent pendant les nuits d'hiver.) Deodată, o femeie s-a profilat la un colţ de stradă, şi copiii, gata să dea peste ea, fură muştruluiţi în chip sever de aceasta. Copiii şi-au amintit de povestea mamelor lor, legată de "doamna cu coasa" (moartea) (des débris de squelette) şi s-au înspăimântat. La întâlnirea cu moartea, au cedat ispitei şi au dorit-o pe femeie, chiar dacă în mod inconştient. După părerea mea, autorul a fost bântuit de imaginea unui vampir cu care fusese speriat de mic (de aici şi titlul poemului) care putea fi legat inconştient de mamă (în calitate de aspirantă la inima, şi deci suflul copilului).
כִּי, יֹדֵעַ אֱלֹהִים, כִּי בְּיוֹם אֲכָלְכֶם מִמֶּנּוּ, וְנִפְקְחוּ עֵינֵיכֶם;
וִהְיִיתֶם, כֵּאלֹהִים, יֹדְעֵי, טוֹב וָרָע.
וַתֵּרֶא הָאִשָּׁה כִּי טוֹב הָעֵץ לְמַאֲכָל וְכִי תַאֲוָה-הוּא לָעֵינַיִם,
וְנֶחְמָד הָעֵץ לְהַשְׂכִּיל, וַתִּקַּח מִפִּרְיוֹ, וַתֹּאכַל; וַתִּתֵּן גַּם-לְאִישָׁהּ
עִמָּהּ, וַיֹּאכַל. (Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.- Facerea 3:4-6) Femeia pare că vrea să transforme ştiinţa într-o practică a sexualităţii. (Je suis, mon cher savant, si docte aux Voluptés, / Lorsque j'étouffe un homme en mes bras redoutés). De fapt, intenţia femeii este de a domina lumea; ea izvorăşte din controlul femeii asupra naşterii şi deci a asigurării perpetuării speciei şi constituie o deviaţie a acestuia. De aceea asocierea cu femeia înseamnă asocierea cu puterea şi deci o formă de corupere. Încercând să domine timpul, bărbatul este pus în faţa propriei sale imagini, ucise de timp (scheletul): Tremblaient confusément des débris de squelette,. Dacă prima strofă conţine referiri la părţile atractive, sănătoase, ale femeii (gura ca o căpşună, vorbele impregnate de mosc, mâinile catifelate, sânii), cea de-a doua are o semnificaţie răsturnată, ilustrând maladivul, morbidul. (o piele hâdă, plină de puroi, resturi de schelete). Să ne imaginăm că era, probabil, iarnă, şi săniile treceau în clinchet de clopoţei; părea zgomotul făcut de metal, în bătaia vântului. (Ou d'une enseigne, au bout d'une tringle de fer, /Que balance le vent pendant les nuits d'hiver.) Deodată, o femeie s-a profilat la un colţ de stradă, şi copiii, gata să dea peste ea, fură muştruluiţi în chip sever de aceasta. Copiii şi-au amintit de povestea mamelor lor, legată de "doamna cu coasa" (moartea) (des débris de squelette) şi s-au înspăimântat. La întâlnirea cu moartea, au cedat ispitei şi au dorit-o pe femeie, chiar dacă în mod inconştient. După părerea mea, autorul a fost bântuit de imaginea unui vampir cu care fusese speriat de mic (de aici şi titlul poemului) care putea fi legat inconştient de mamă (în calitate de aspirantă la inima, şi deci suflul copilului).
***
*
*
La mort des amants (Moartea amanţilor)
fr / ro
fr / ro
Este un poem calm şi revelator ca o adiere de primăvară. Mai întâi, pentru că oglindeşte sufletele amanţilor în spiritul lor (inima hrăneşte conştiinţa) şi transformă focul aspru al legăturii extraconjugale într-o plecare în faţa cerului, ca pentru a se supune libertăţii albastre în numele căruia spiritul, ajutat de inimă, se desfăşoară. Căci este o libertate aceea de a avea amant. (Nos deux coeurs seront deux vastes flambeaux, / Qui réfléchiront leurs doubles lumières /Dans nos deux esprits, ces miroirs jumeaux.). Însă cei doi nu pot fi împreună în eternitate. Îngerul (din nou adoptarea terminologiei biblice de către Baudelaire) vine să adune ce a mai rămas din cei doi, să reconstituie ca pentru cărţile de istorie ale spiritului scrise de fiinţe inaccesibile ceea ce a constituit iubirea dintre doi oameni. (Et plus tard un Ange, entr'ouvrant les portes, / Viendra ranimer, fidèle et joyeux, / Les miroirs ternis et les flammes mortes.). Rozul şi albastrul din strofa a treia amintesc de drapelul naţional al Franţei, ale cărui culori sunt roşu, alb şi albastru. Baudelaire vorbeşte de un "fulger", ca un hohot de adio într-o seară mistică, fulger care îi desparte iremediabil pe îndrăgostiţi. Misticismul poate decurge din transformarea perechii într-o stea, transpusă în versuri prin strălucirea fulgerului. În orice caz, misticismul nopţii, în afară de tainele pe care noaptea în sine le aduce (somnul, visul, starea de contemplare) pare a deriva dintr-o viziune avută în copilărie, când florile se închideau la căderea nopţii. (Et d'étranges fleurs sur des étagères,). Etajerele sunt faţete ale personalităţii iar florile sunt "étranges" (ciudate) pentru că nimeni nu a reuşit să descifreze tainele calităţilor personalităţii lui Baudelaire. Astfel, poemul poate fi încercarea poetului de a se regăsi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu