sâmbătă, 10 iulie 2010

Meditaţii în singurătate (2). Ceasul de taină

ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι ἔρχεται ὥρα καὶ νῦν ἐστιν ὅτε οἱ νεκροὶ ἀκούσουσιν τῆς φωνῆς τοῦ υἱοῦ τοῦ θεοῦ καὶ οἱ ἀκούσαντες ζήσουσιν. "Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia." (Ioan 5:25)

Ceasul de taină este o trăire personală a timpului, prin care subiectul dezvoltă în sine o aşteptare, ca şi cum urmează să regăsească ceva din ce a pierdut, şi în care această pierdere se referă la dimensiuni fundamentale ale propriei fiinţe. Pentru noi, creştinii, ceasul invocat se referă, cel mai adesea, la sfârşitul lumii şi la venirea din nou a lui Hristos pe pământ. Pentru cei care aşteaptă, religia creştină punctează că starea sufletească demnă de adoptat este privegherea. Privegherea înseamnă a-ţi păzi sufletul de ispite, a rămâne treaz şi întru totul lucid şi a te cufunda în rugăciune.

Ταῦτα ἐλάλησεν Ἰησοῦς, καὶ ἐπάρας τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν εἶπεν, Πάτερ, ἐλήλυθεν ὥρα: δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα υἱὸς δοξάσῃ σέ,. "Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească." (Ioan 17:1). De data aceasta, ceasul nu ne mai aparţine. Este al lui Iisus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu