"Calul Năzdrăvan are funcţie dublă: mijloc de transport ultrarapid, terestru şi aerian, al eroului (de obicei Făt-Frumos) şi consilier al acestuia. Nefolosit, C.N. pare mârţoagă fără valoare, singurul mijloc de a-l redresa fiind hrănirea cu jăratic, iar atunci, după restabilirea funcţiilor potenţiale, el nu se avântă deodată în zbor, ci face întâi o probă, adică o evoluţie de încercare" (Victor Kernbach, Dicţionar de Mitologie generală, 1989, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p.97).
Tot în categoria vehicolelor magice se încadrează, alături de Merkabah sau de vehicolul din vedenia lui Iezechiel, sau de carele vedice, şi Calul Năzdrăvan, pe care încalecă de regulă Făt-Frumos, şi asupra căruia voi încerca să meditez plecând ca sursă de la basmul românesc Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Poate că Făt Frumos este un erou atipic pentru noi, cei de azi. Copilul Făt-Frumos se născu doar când împăratul, tatăl său, îi promise darul (tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte). Pentru această însărcinare, de a primi sau de a căuta darul, el s-a socotit vrednic de a trăi. Întocmai ca Hristos, care în copilărie învăţa la Templu pe cei mult mai vârstnici decât el, Făt-Frumos a rămas conştient de misiunea sa.
"Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:
- Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.
Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:
- Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.
- Daca tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut." (P.Ispirescu, Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului, Bucureşti, 1882)
Calul Năzdrăvan, "mârţoaga", are o motivaţie. De a mai fi încălecat, măcar o dată, de un viteaz. Faptul că, la început, el stă uitat în fundul grajdului, bubos şi răpciugos, arată că vitejii se împuţinau în acele vremuri. Probabil aşa a fost dintotdeauna. Cei de azi s-au raportat la strămoşi şi i-au considerat mult mai vrednici şi viteji decât ei. Vitejia, în situaţia de faţă, presupune ca eroul să-şi aleagă un drum neobişnuit, un destin calitativ superior, inedit. Aşadar, destinul eroului se împleteşte cu cel al calului său. Eroul, fără acel cal, nu poate. Dar nici calul, fără erou. Cei doi se presupun şi se completează.
"- Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic." (P.Ispirescu, op.cit)
Trecerea la starea dăruită (de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte) implică o schimbare a naturii umane. Din această perspectivă, calul, care vorbeşte şi raţionează întocmai unui om, pare a fi fost, odată, om. Darurile lui, ca om, au fost puse demult în valoare, dar după obţinerea izbânzii au trecut în virtualitate, în potenţialitate, şi omul a devenit cal. Poate că a fost o pedeapsă pentru îndrăzneala sa, poate că a văzut sau a auzit ceva ce nu trebuia să vadă sau să audă. Dar calul, trecut prin această proba, ştie de ce are nevoie stăpânul său în luptă.
"- Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijeşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte." (P.Ispirescu, op.cit)
"Adesea, C.N. păstrează în urechile sale 2 obiecte magice: o perie care, aruncată îndărăt, se preface în pădure impenetrabilă, şi o gresie, din care răsare un zid inescaladabil. Aproape mereu, C.N. efectuează toate muncile intelectuale şi fizice dificile sau insolite, necesare eroului. Sînt cazuri de funcţionalitate multiplă: încălzirea sau răcirea, cu suflul nărilor, a băii împărăteşti, transportul terestru, aerospaţial sau cel prin glisare relativistă între tărâmuri" (Victor Kernbach, Dicţionar de Mitologie generală, 1989, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p.97).
Precizările, simple şi precise, ale autorului de dicţionar mitologic, recreează personajul (Calul Năzdrăvan) prin descriere, conexiune (cu alţi eroi, animale) şi sistematizare (transformarea în elemente, idei ştiinţifice generale a unor fapte particulare). Ceea ce dicţionarul nu ne răspunde este De ce?, În ce scop? au loc toate faptele, iar acest "de ce?" percutează în sufletul fiecărui cititor.
Darul este fascinant.
"Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Această casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua şi noaptea păzesc cu neadormire şi sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; şi ca să trecem prin pădure e peste poate; noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe dasupra." (P.Ispirescu, op.cit)
Darul este un Paradis.
"Atunci descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure." (P.Ispirescu, op.cit)
"Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte, / Ci se vor bucura şi se vor veseli de ceea ce Eu voi fi făcut, căci iată întemeiez Ierusalimul pentru bucurie şi poporul lui pentru desfătare. [...] Lupul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni. Nimic rău şi vătămător nu va fi în muntele Meu cel sfânt", zice Domnul." (Isaia 65:17-25)
Calul Năzdrăvan este vehicolul eroului prin Paradis.
Tot în categoria vehicolelor magice se încadrează, alături de Merkabah sau de vehicolul din vedenia lui Iezechiel, sau de carele vedice, şi Calul Năzdrăvan, pe care încalecă de regulă Făt-Frumos, şi asupra căruia voi încerca să meditez plecând ca sursă de la basmul românesc Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Poate că Făt Frumos este un erou atipic pentru noi, cei de azi. Copilul Făt-Frumos se născu doar când împăratul, tatăl său, îi promise darul (tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte). Pentru această însărcinare, de a primi sau de a căuta darul, el s-a socotit vrednic de a trăi. Întocmai ca Hristos, care în copilărie învăţa la Templu pe cei mult mai vârstnici decât el, Făt-Frumos a rămas conştient de misiunea sa.
"Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:
- Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.
Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:
- Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.
- Daca tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut." (P.Ispirescu, Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului, Bucureşti, 1882)
Calul Năzdrăvan, "mârţoaga", are o motivaţie. De a mai fi încălecat, măcar o dată, de un viteaz. Faptul că, la început, el stă uitat în fundul grajdului, bubos şi răpciugos, arată că vitejii se împuţinau în acele vremuri. Probabil aşa a fost dintotdeauna. Cei de azi s-au raportat la strămoşi şi i-au considerat mult mai vrednici şi viteji decât ei. Vitejia, în situaţia de faţă, presupune ca eroul să-şi aleagă un drum neobişnuit, un destin calitativ superior, inedit. Aşadar, destinul eroului se împleteşte cu cel al calului său. Eroul, fără acel cal, nu poate. Dar nici calul, fără erou. Cei doi se presupun şi se completează.
"- Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic." (P.Ispirescu, op.cit)
Trecerea la starea dăruită (de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte) implică o schimbare a naturii umane. Din această perspectivă, calul, care vorbeşte şi raţionează întocmai unui om, pare a fi fost, odată, om. Darurile lui, ca om, au fost puse demult în valoare, dar după obţinerea izbânzii au trecut în virtualitate, în potenţialitate, şi omul a devenit cal. Poate că a fost o pedeapsă pentru îndrăzneala sa, poate că a văzut sau a auzit ceva ce nu trebuia să vadă sau să audă. Dar calul, trecut prin această proba, ştie de ce are nevoie stăpânul său în luptă.
"- Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijeşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte." (P.Ispirescu, op.cit)
"Adesea, C.N. păstrează în urechile sale 2 obiecte magice: o perie care, aruncată îndărăt, se preface în pădure impenetrabilă, şi o gresie, din care răsare un zid inescaladabil. Aproape mereu, C.N. efectuează toate muncile intelectuale şi fizice dificile sau insolite, necesare eroului. Sînt cazuri de funcţionalitate multiplă: încălzirea sau răcirea, cu suflul nărilor, a băii împărăteşti, transportul terestru, aerospaţial sau cel prin glisare relativistă între tărâmuri" (Victor Kernbach, Dicţionar de Mitologie generală, 1989, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p.97).
Precizările, simple şi precise, ale autorului de dicţionar mitologic, recreează personajul (Calul Năzdrăvan) prin descriere, conexiune (cu alţi eroi, animale) şi sistematizare (transformarea în elemente, idei ştiinţifice generale a unor fapte particulare). Ceea ce dicţionarul nu ne răspunde este De ce?, În ce scop? au loc toate faptele, iar acest "de ce?" percutează în sufletul fiecărui cititor.
Darul este fascinant.
"Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Această casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua şi noaptea păzesc cu neadormire şi sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; şi ca să trecem prin pădure e peste poate; noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe dasupra." (P.Ispirescu, op.cit)
Darul este un Paradis.
"Atunci descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure." (P.Ispirescu, op.cit)
"Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte, / Ci se vor bucura şi se vor veseli de ceea ce Eu voi fi făcut, căci iată întemeiez Ierusalimul pentru bucurie şi poporul lui pentru desfătare. [...] Lupul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni. Nimic rău şi vătămător nu va fi în muntele Meu cel sfânt", zice Domnul." (Isaia 65:17-25)
Calul Năzdrăvan este vehicolul eroului prin Paradis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu